S-au născut din necesitatea unor instrumente de explorare și intervenție în sfera dezvoltării inteligenței emoționale și sociale. Prin înțelegerea mai bună a propriilor emoții și gestionarea eficientă a acestora, prin întelegerea mai bună a celor din jur, prin empatie, și crearea unor relații armonioase, prin cresterea productivității și îmbunătățirea imaginii personale, determinăm creșterea calității vieții.
Orice persoană ce este conștientă de emoțiile sale vorbește liber despre ele, descifrează sentimentele celor din jurul său, comunică ușor despre ceea ce o interesează sau o preocupă, are un bun management al emoțiilor negative, și știe să spună nu fără să și rănescă pe ceilalți. Utilizarea Instrumentelor Em ajută la dezvoltarea relațiilor între oameni din diferite medii organizaționale sau educaționale, între membrii familiilor, iar la copii poate dezvolta sistemul motivațional, adaptarea rapidă la situații/ persoane noi, cresterea încrederii în sine, confortul în munca de echipă și dezvoltarea comunicării emoționale.
Instrumentele Em sunt utile psihologilor, profesorilor, trainerilor, dar și părinților ce doresc să exploreze și să dezvolte lumea emoțională a copiilor.
Instrumentele Em se pot utiliza cu succes în:
- ședintele de consiliere, individuală sau de grup, psihoterapie;
- workshopuri, training;
- în gradinițe, școli, centre educaționale pentru copii, adulți, bătrâni, persoane cu dizabilități;
- familie în activități de cunoaștere și intercunoaștere prin joc;